Povestea Gaca de aur
de Fratii Grimm
A fost odata un om cumsecade, care avea trei feciori. Cel de-al treilea, pe care il numisera Neghiobul, era tinta glumelor tuturor.
Intr-o zi, fiul cel mare vru sa mearga in padure sa taie lemne si mama sa ii pregati o turta cu oua si o sticla de vin. Cand ajunse in padure, un batran cu parul alb ii spuse :
- Da-mi si mie o bucatica de turta si o inghititura de vin. Mi-e tare foame si sete.
Tanarul ii spuse :
- Daca iti dau, nu va mai ramane si pentru mine. Pleaca si lasa-ma !
Batranul lasa capul jos si merse mai departe, in timp ce tanarul incepu sa taie un copac. Dupa putin timp dadu o lovitura in gol si toporul i se infipse in brat. Asta ii fu rasplata pentru comportamentul sau fata de batran.
Pleca mai apoi si fiul mijlociu in padure, avand la el, ca si fratele sau, o turta si o sticla de vin. La fel ii iesi in cale batranelul cu par alb, cerandu-i o bucata de turta si o inghititura de vin.
- Daca ti-as da tie, mi-as lua mie de la gura.
Si lasandu-l pe batran, incepu sa taie un copac. De-abia lovise de cateva ori trunchiul, cand isi rani un picior si trebui sa fie dus acasa.
Spuse atunci Neghiobul :
- Tata, lasa-ma sa merg si eu in padure sa caut lemne.
- Du-te daca vrei, raspunse tatal. Asa poate ca vei capata experienta.
Mama ii dadu o turta framantata cu apa si coapta in jaratic si o sticla de bere acra. Cand ajunse in padure, se intalni cu batranul cu par alb, care il saluta si ii spuse :
- Da-mi si mie o bucata de turta si o inghititura din ceea ce ai in sticla, ca mi-e tare foame si sete.
- Nu am decat o turta coapta pe jaratic si bere acra, raspunse Neghiobul. Daca iti place, sa ne asezam si sa mancam.
Se asezara. Si cand tanarul scoase turta, aceasta era o minunata prajitura cu ou si berea acra se transformase intr-un vin excelent.
- Pentru ca ai inima buna si esti darnic, am sa-ti aduc noroc.
Vezi copacul ala? Taie-l. Vei gasi ceva la radacina lui.
Acestea fiind spuse, batranul isi lua ramas-bun.
Neghiobul se indrepta spre copac si il dobori, iar cand acesta cazu, aparu o gasca cu pene de aur. O lua cu el si intra intr-un han pentru a petrece noaptea acolo.
Hangiul avea trei fiice, care, vazand gasca, fura curioase si dorira sa ia o pana de aur. Cand baiatul iesi din camera, cea mare apuca gasca de o aripa, dar degetele ii ramasera prinse de pasare. Apoi incerca si cea de-a doua si cand isi atinse sora, ramase si ea prinsa.
Si astfel toate trei fura nevoite sa-si petreaca noaptea prinse una de alta si de gasca.
Dimineata urmatoare, Neghiobul lua pasarea la subtioara, apoi pleca spre casa, fara sa-l intereseze cele trei fete care erau obligate sa-l urmeze.
In mijlocul campului, se intalnira cu un preot, care, vazand alaiul, spuse :
- Nu va e rusine, neobrazatelor,sa alergati astfel dupa un tanar ?
O lua pe cea mica de mana, cu intentia de-a o desparti de grup. Dar de-abia o atinse, ca ramase si el prins.
Dupa putin timp, trecu pe acolo paracliserul, care, vazandu-l pe preot alergand, spuse cu uimire :
- Domnule preot, dar unde va grabiti asa ?
Si alergand spre el, il apuca de maneca, ramanand prins ca si ceilalti. Trecura apoi pe langa ei niste plugari pe care preotul ii stiga, rugandu-i sa-i elibereze, dar cand ii atinsera, si plugarii ramasera prinsi. Si astfel mergeau dupa Neghiob si gasca lui sapte persoane.
Nu dupa mult timp, ajunsera intr-un oras, al carui rege avea o fiica atat de serioasa, incat nimeni nu reusise sa-i smulga vreun zambet. Din aceasta cauza, regele daduse zvon ca ii va da mana printesei acelui om care o va face sa rada.
Auzind asta, Neghiobul se prezenta in fata fiicei regelui, tarand dupa el tot alaiul. Cand printesa vazu sirul de sapte oameni care alergau fara sa se opreasca unul dupa altul, incepu sa rada atat de tare si cu placere, ca nu-si mai putea opri hohotele. Atunci Neghiobul o ceru de sotie. Dar regele ii puse tot felul de conditii si in final ii spuse ca mai intai trebuie sa-i aduca un om care sa fie in stare sa bea tot vinul care se afla in pivnita palatului. Baiatul se gandi la batranul din padure si merse sa-i ceara ajutor. Si iata ca in acelasi loc unde taiase copacul, zari un om pe al carui chip se citea mahnirea.
Neghiobul il intreba motivul amaraciunii sale si omul ii raspunse :
- Sufar de o sete teribila, pe care nu mi-o pot satisface in nici un chip.
- Pot sa te ajut eu, spuse tanarul, daca vii cu mine. Si il conduse in pivnita regala unde omul incepu sa bea vinul din imensele butoaie. Inainte de a se termina ziua, omul golise intreaga pivnita. Neghiobul incerca din nou sa-si capete sotia. Dar regele ii puse o noua conditie. Ca sa obtina mana printesei, trebuia sa aduca un om care sa fie in stare sa manance un munte de paine. Baiatul nu statu mult pe ganduri si se indrepta din nou spre padure.
In acelasi loc ca si data trecuta, intalni un om care se plangea :
- Am mancat un cuptor intreg de paine. Dar asta nu inseamna nimic la foamea pe care o am eu.
Neghiobul ii raspunse bucuros :
- Vino cu mine si te vei satura.
Il duse apoi la curtea regelui, care poruncise sa se faca un munte de paine. Omul din padure se aseza in fata lui si incepu sa infulece, iar la apusul soarelui, tot muntele de paine disparuse.
Pentru a treia oara Neghiobul isi ceru sotia, dar regele spuse ca trebuie sa-i aduca o barca, dar nu orice fel, ci una care sa mearga si pe uscat si pe apa.
- Cand te voi vedea navigand in ea, fiica mea va fi sotia ta, ii spuse.
Din nou merse baiatul in padure, unde il astepta batranelul.
- Datorita tie am mancat si am baut, spuse acesta.
Acum am sa-ti fac rost de barca, pentru ca si tu ai fost bun cu mine.
Si ii dadu barca ce mergea si pe uscat, si pe apa, iar regele, cand il vazu, nu mai putu refuza sa-i acorde mana fiicei sale. Se sarbatori nunta si, la moartea regelui, Neghiobul mosteni coroana si astfel trai fericit multi ani alaturi de sotia sa.
Sfarsit!
Sper ca v-a placut povestea Gasca cu Pene de Aur - de Fratii Grimm
Povestea face parte din volumul Basme de Charles Perrault, publicat in Romania de Editura Girasol. Este interzisa reproducerea ei in scopuri comerciale, fara acordul editurii. Toate drepturile rezervate.
Povestea Croitorasul cel Viteaz
de Fratii Grimm
Pocho era un croitoras care se bucura de o mare simpatie in intregul regat. Pe langa dibacia cu care confectiona costumele, era cunoscut si pentru abilitatea si viclenia de a rezolva problemele cel mai dificile. Intotdeauna avea solutia oportuna pentru a iesi din incurcaturi imposibile. Pentru asta, toti se adunau in atelierul sau in cautarea sfatului potrivit, care sa le rezolve problemele dificile de zi cu zi.
Intr-o buna zi , pe cand muncea ca de obicei, un roi de muste scarboase incepu sa dea tarcoale borcanului cu dulceata. Suparat de impertinenta ganganiilor, le alunga cu cusatura pe care o avea in mana, dar cum insectele erau incapatanate, se intoarsera iar si iar. Nemaiputand suporta bazaitul mustelor murdare, le pocni furios si omori opt dintr-o lovitura.
Croitorasul se umfla in pene, mandru de isprava lui, si luand o bucata de material, broda cu fir negru aceste cuvinte : « Sunt Pocho. Am omorat sapte dintr-o lovitura ». Apoi isi puse bucata de panza in piept, lua o desaga, baga o bucata de cascaval in ea si pleaca in lume.
Pe drum, vazu cazuta pe pamant o pasare aparent ranita. O ridica si o puse de asemenea in desaga. Toti cei care il vedeau mergand mandru, cu inscriptia brodata, ramaneau uimiti gandindu-se ca, desi atat de mic si slab, a fost in stare sa omoare opt dintr- o lovitura. La un moment dat se intalni cu un urias. Acesta il privi curios, citi inscriptia si fara sa-si poate ascunde ciuda, ii spuse :
- Nu ma face sa rad, omuletele ! Ai omorat tu opt dintr-o lovitura ?
Apoi il provoca spunandu-i ca daca e atat de puternic, sa-i arate de ce in stare.
Si, luand o piatra intre degete, o facu bucati ca si cum ar fi fost din creta. Croitorasul, fara sa-i dea importanta, scoase pe ascuns din desaga bucata de branza si facandu-l pe urias sa creada ca e o piatra, o faramita intre degete. Atunci uriasul lua alta piatra si o arunca la mare distanta. Croitorasul scoase pe ascuns pasarea si , prefacandu-se ca isi ia avant pentru a arunca piatra departe, arunca pasarea in sus. Uriasul prost crezu ca Pocho aruncase o piatra, si cum pasarea se pierdu pe cer, ramase uimit. Era foarte invidios pe acel omulet care, desi parea slab, avea atata forta si indemanare. Il invita sa-l urmeze la castelul sau , unde urma sa-i prezinte alti uriasi. Croitorul accepta si pornira la drum.
Cand traversara padurea, uriasul se gandi ca ar putea lua lemne pentru a aprinde focul de la semineul sau, unde urma sa-i prezinte alti uriasi. Croitorul accepta si pornira la drum.
Cand traversara padurea, uriasul se gandi ca ar putea lua lemne pentru a aprinde focul de la semineul sau si, crezand ca il uimeste pe croitoras, dintr-o singura incercare scoase din radacini un copac imens.
- Ma ajuti sa-l car ? il ruga pe croitoras. - Cu placere, spuse Pocho. Eu voi cara partea din spate care este cea mai grea.
Uriasul accepta. Puse copacul pe umar si porni de la drum. Croitorasul se aseza
linistit pe ramurile copacului si incepu sa cante cu veselie. Cum uriasul nu-l putea vedea, istovit din cauza greutatii, se mira mai mult la gandul ca acel slabanog isi permitea sa cante carand arborele, in timp ce el, cu toata puterea sa, de-abia mai putea respira. Era atat de obosit, incat ii ceru croitorasului sa se opreasca pentru a se odihni putin.
- Cum spui tu, zise croitorasul,dar, din partea mea, putem continua.
Astfel, mai mergand, mai odihnindu-se, ajunsera in sfarsit la castel. Acolo se reunisera trei uriasi care devorau un ospat suculent. Stapanul castelului il prezenta pe micutul oaspete, apoi, cand terminara de mancat, veni ora de culcare si uriasul il insoti pe invitat catre dormitorul sau. Ii spuse noapte buna si pleca. Dar Pocho nu-si gasea locul in acel pat mare si se hotari sa doarma pe jos. Nici nu adormi bine, ca uriasul intra incetisor in dormitor, inarmat cu o bata groasa, si dupa ce lovi de mai multe ori patul, iesi spunand:
- Acum nu o sa ami ma superi, omuletule !
A doua zi , cand uriasii se pregateau sa ingroape cadavrul croitorasului, se speriara
ingrozitor vazandu-l viu si zambitor. Crezura ca este o fantoma si fugira in graba de la castel. Croitorasul, ramas singur, isi relua drumul, pana ajunse obosit la intrarea in oras. Se intinse sa doarma putin, si toti cei care treceau pe acolo se opreau si citeau umiti inscriptia de pe pieptul sau : « Sunt Pocho. Am omorat opt dintr-o lovitura ». Merse vestea prin tot orasul ca venise un om care, dintr-o singura lovitura omorase opt. Ajunse vestea si la rege, care il chema la palat sa il cunosaca.
- Daca ai fost capabil sa omori opt dintr-o lovitura, ii spuse regele , poti sa ne faci o favoare ? Sunt doi uriasi care traiesc in padure, care ne fac rau si ne sperie. Te rog sa mergi sa-i omori. Daca ai omorat opt, doi nu sunt mare lucru.
Pocho simti ca ii trece un fior de spaima pe sira spinarii, gandindu-se ca trebuie sa
infrunte doi uriasi. Dar cum nu putea da inapoi, spuse ca este dispus sa-l serveasca pe Maiestatea Sa, regele.
Imediat pleca spre padure si refuza escorta de soldati pe care regele i-o pusese la dispozitie.
In mijlocul padurii, intr-o caverna, traiau cei doi uriasi. Pocho ii gasi dormind si nu statu pe ganduri, ci lua doua pietre si, ascuns intre balarii, arunca una chiar in capul unuia dintre uriasi. Acesta se trezi speriat si, scuturandu-l pe celalalt, tipa :
- Ce ai, neghiobule ? Lasa-ma sa dorm !
Acesta protesta, spunand ca el nu a facut nimic si adormi la loc. Atunci Pocho arunca o alta piatra in capul celui de-al doilea urias.
- Ai grija ce faci nemernicule ! M-ai lovit in fata !
Primul urias se supara ca era acuzat pe nedrept si se certara un pic pana cand, in final, se hotarara sa-si continue somnul. Dar croitorasul nu se potoli ; si, o data intr-unul, pe urma in celalalt, arunca toate pietrele pe care le gasi. Veni clipa in care ambii uriasi se infuriara si, ridicandu-se suparati, si-au luat batele si s-au batut cu atata forta si manie, incat dupa un timp murira amandoi.
Intors la palat, Pocho il anunta pe rege ca si-a indeplinit datoria : cei doi uriasi nu vor mai deranja pe nimeni, pentru ca zaceau fara viata in caverna lor. Regele trimise o patrula de soldati ca sa se convinga de acest fapt. Cand se intoarsera si ii spusera regelui ca ii vazusera pe cei doi uriasi morti, Pocho , croitorasul cel viteaz deveni erou.
Regele ii zise atunci :
- Esti cel mai curajos din acest regat ! Asculta bine ce am sa-ti spun : exista in padure un rinocer groaznic, care a omorat pe multi dintre supusii mei. Daca il nimicesti, am sa te ridic la rangul de principe, am sa-ti dau jumatate din regat si mana fiicei mele.
Croitorasul nu putu decat sa accepte si, facandu-si curaj, lua cu el o spada si o funie si se indrepta spre padure. Nu trecu mult timp si, mergand printre copaci, auzi un pufait puternic si pamantul se misca, ca si cum ar fi fost cutremur. Vazu cu spaima ca un enorm rinocer se apropia cu viteza, doborand arborii. Pocho incepu sa fuga cat putea de repede si era pe punctul sa cada istovit, cand isi vazu calea blocata de un trunchi gros de copac. Croitorasul hotari sa joace totul pe o carte. Se opri nemiscat la capatul trunchiului si astepta astfel furiosul animal. Cand acesta era la un metru distanta, Pocho se feri brusc, ca si cum ar fi fost in fata unui taur, si animalul se zdrobi de trunchi.
Pocho respira usurat ; lega cu grija rinocerul fixandu-l de trunchi cu funia sa, apoi , cu un aer triumfator, se intoarse la palat unde ii spuse regelui :
- Maiestate am invins rinocerul. Puteti sa comandati soldatiilor sa aduca animalul, pentru ca este foarte greu. Il vor gasi legat de un trunchi de copac.
Regele fu covarsit de o asemenea fapta si trimise soldatii sa aduca temutul animal.
Cand soldatii se intoarsera cu ferocele rinocer legat, tot satul il aclama pe viteazul croitoras, si regele se vazu obligat sa-si respecte cuvantul. Il facu principe pe croitorul Pocho, ii dadu jumatate din regat si i-o incredinta pe fiica sa, frumoasa printesa, drept sotie.
Si asa se termina povestea lui Pocho, «croitorasul cel viteaz», care dintr-o lovitura a omorat opt.
Sfarsit!
Sper ca v-a placut Povestea Croitorasul cel Viteaz!
Povestea face parte din volumul Basme de Charles Perrault, publicat in Romania de Editura Girasol. Este interzisa reproducerea ei in scopuri comerciale, fara acordul editurii. Toate drepturile rezervate.
